miercuri, 4 ianuarie 2012

Peste la cuptor

Nu sunt o mare iubitoare de peste (prea multa munca din cauza oaselor :)), dar de cand m-am asezat la casa mea am descoperit ca fileul de peste nu are oase si se gateste foarte usor.
Deci, daca nu aveti prea mult timp la dispozitie, luati 4-5 catei de usturoi (eu voi lua mai multi, bineinteles), o mana de masline, o lamaie si inca o jumatate, patrunjel si 4-5 fileuri de peste.
Scoateti samburii maslinelor (apasati-le pe un tocator cu fundul unui borcan sau al unei cani si veti vedea ce usor poate fi- asta in cazul in care nu le-ati cumparat fara samburi) si taiati-le. Faceti la fel si cu usturoiul si patrunjelul.
Puneti fileurile de peste intr-o tava sau vas de sticla uns cu putin ulei de masline, puneti vegetalele peste, stropiti cu zeama unei jumatati de lamaie si cu putin ulei de maslime. Pe margine asezati feliile unei lamai si dati la cuptor 20-25 de minute.
Et voila!

Tarta cu caramel, migdale si merisoare

In primul rand vreau sa va urez tuturor care cititi aceste randuri La multi ani si un An Nou plin de bucurii si impliniri!
Nu am sa incerc sa ma motivez pentru absenta indelungata, dar pe viitor am sa incerc sa fiu mai harnica si ordonata si sa nu mai absentez atat de mult timp.
Am incercat reteta asta cu ceva timp in urma, adica acum aproape doua luni. Totul a inceput in momentul in care am vazut la Kaufland merisoare uscate, adica "cranberries". Bineinteles ca nu am rezistat tentatiei de a incerca ceva nou si am cumparat si eu. Apoi a trebuit sa caut o reteta si dupa ceva cautari am gasit una interesanta pe Smitten Kitchen (poza arata mult mai bine acolo, dar va asigur ca gustul a fost extraordinar si in cazul tartei mele).

Asa ca am luat un pachet de unt, 80 ml zahar pudra, un galbenus, 355 ml faina si o lingura de smantana. Am amestecat untul cu zaharul pana ce s-au omogenizat bine si am adaugat apoi galbenusul. Am adaugat apoi faina treptat si lingura de smantana. Am obtinut un aluat mai moale pe care l-am invelit in folie de plastic si l-am lasat la frigider vreo 2 ore. Am intins apoi aluatul intr-o forma de tarta si n-am mai avut rabdare sa-l pun inca o ora la frigider, asa ca l-am intepat cu furculita si l-am pus direct in cuptorul preincalzit. L-am lasat sa se coaca vreo 20-30 de minute.
Intre timp m-am apucat sa pregatesc umplutura. Asa ca am luat o punguta de merisoare deshidratate (aspectul tartei mele nu a fost atat de frumos pentru ca reteta originala era cu merisoare inghetate), 100 gr de fulgi de migdale, jumatate de pachet de unt, 300 ml smantana si 240 ml zahar tos.
Am topit intai untul cu smatana si apoi am caramelizat zaharul. Le-am amestecat si am adaugat merisoarele si migdalele. Am turnat amestecul peste aluatul de tarta si am mai lasat tava la cuptor inca aproape jumatate de ora (cred ca as fi putut sa-l las mai putin, fiindca s-a caramelizat un pic cam tare).
Daca vreti ca desertul sa fie complet, puteti sa-l serviti cu inghetata de vanilie. Oricum e foarte bun!